Vernisaje

Cronotipii
"Cronotipii" pornește de la o întrebare esențială: cum se trăiește timpul înăuntrul nostru, acolo unde nu există unități de măsură, ci doar senzații, ritmuri și amintiri? În cadrul proiectului Imaginar Kolectiv, această întrebare capătă forme vizuale distincte în lucrările Carlei Schoppel, Andrei Cornea, Evgheniei Gritscu și Marius Adrian.
Prin colaj, fotografie și ceanotipie, expoziția devine un spațiu de reflecție asupra timpului interior – acel timp subiectiv, elastic, care se dilată sau se comprimă în funcție de emoții, memorie și atenție. Lucrările nu ilustrează timpul, ci îl evocă: prin texturi, straturi și lumini, artiștii construiesc fragmente care par desprinse din vis, din nostalgie sau din clipa prezentă suspendată.
"Cronotipii" propune un dialog între psihologie și artă. Fiecare piesă devine un prilej de introspecție, o invitație de a observa cum imaginea vizuală poate accesa straturi profunde ale trăirii. Timpul nu mai este linear, ci se învârte în cercuri, se frânge, se întoarce, se dizolvă.
În acest sens, expoziția nu oferă răspunsuri, ci creează un cadru poetic în care privitorul este chemat să simtă – să devină participant activ la procesul de percepție și resemnificare. Fiecare lucrare e o fereastră către o lume interioară, dar și o oglindă a propriei noastre relații cu timpul.
Data: 7.05.2025
Ora: 18:00 PM
Locație: Facultatea de Psihologie, Corp A, Etaj 3